Recenzie "Omul în căutarea sensului vieții" de Viktor E. Frankl
" Omul în căutarea sensului vieții " este mai mult decât povestea biruinței lui Viktor E. Frankl asupra morții.Deținut, vreme de trei ani, în inumanele lagăre de concentrare Frankl a fost redus la cea mai rudimentară formă de existență. Și-a pierdut întreaga familie în lagăre (tatăl, mama, fratele și soția) , a suferit de foame, frig și violență și totuși în asemenea condiții a considerat că viața merită trăită.
În cartea de față, Frankl își face cunoscută experiența care l-a condus spre descoperirea logoterapiei. Logoterapia se concentrează asupra sensului existenței umane și asupra căutării sensului de către om.
Un asemenea pshihiatru, ca Viktor E. Frankl, care dintr-un număr, a redevenit o persoană și spune atât de multe lucruri esențiale despre viață, cu siguranță merită citit.
M-a impresionat foarte mult această carte, m-a impresionat tăria de caracter pe care a avut-o acest scriitor, puterea cu care a trecut prin marele obstacole ale vieții, prin faptul că a găsit o rază de lumină chiar și în cel mai mare întuneric.Dar cel mai mult m-a emoționat dragostea puternică pe care o simțea Frankl față de soția sa, și chiar dacă nu știa nimic de ea, dacă era în viață sau nu, el se gândea mereu la ea, îi vedea chipul în fața ochilor, surâsul, privirea sinceră și dătătoare de curaj, fie că era sau nu reală, el o simțea aproape.
Cea mai de preț lecție pe care am învățat-o din această carte este că: Trebuie să încetăm să ne mai întrebăm care este sensul vieții și, în schimb să ne gândim că noi înșine suntem întrebați asta de către viață, zi de zi, ceas de ceas. Răspunsul nostru trebuie să constea nu în pălăvrăjeală și meditație, ci în acțiune justă. Viața înseamnă să îți asumi responsabilitatea de a găsi răspunsul la problemele acesteia și de a face față sarcinilor pe care ea i le trasează fiecăruia dintre noi.
Dragi cititori fie ca textul acestei cărți să vă dăruiască cele mai bune învățăminte așa cum mi-a dăruit și mie.
Recomand din inimă această carte, pentru că este un giuvaer de narațiune marcată de tensiune dramatică, care se concentrează asupra celor mai profunde probleme umane.
„ Întradevăr, omul se poate obișnui cu orice, dar nu întrebați cum reușește așa ceva.”
„ Și cum mergeam, kilometri la rând, tot împiedicându-ne și alunecând pe porțiunile înghețate, trăgându-ne unul pe altul în sus și mergând mereu înainte, fără să rostim ceva, amândoi știam că fiecare dintre noi se gândea la soția lui. Uneori priveam spre cerul unde stelele începeau să pălească în timp ce lumina trandafirie a zorilor se întindea din spatele unei grămezi de nori negri. Sufletul meu se agăța însă de chipul soției mele, pe care mi-l adusesem înaintea ochilor cu o claritate suprafirească. O auzeam răspunzându-mi, îi vedeam surâsul, privirea sinceră și dătătoare de curaj. Fie că era sau nu reală, privirea ei era însă mai strălucitoare decât soarele care tocmai răsărea.Atunci am înțeles sensul celei mai mari taine pe care poezia, gândirea și credința umană trebuie să ne-o împărtășească: izbăvirea omului este prin dragoste și în dragoste. Am înțeles că omul căruia nu i-a rămas nimic în lumea aceasta poate totuși să cunoască fericirea, chiar și dacă numai pentru o clipă, contemplând persoana iubită. „
“ Dacă se pompează o anumită cantitate de gaz într-o încăpere goală, gazul va umple camera complet și uniform, indiferent cât de mare ar fi ea. Tot astfel, suferința umple într-un totul sufletul uman și gândirea conștientă, indiferent dacă e vorba de o suferință mare sau una mică. De aceea “ mărimea “ suferinței este absolut relativă. “
“ Când omul descoperă că destinul lui este să sufere, va trebui să-și accepte suferința ca fiind propria sa misiune; singura și unica lui misiune. “
“ Dragostea este singurul mod în care putem cuprinde o altă fință umană în nucleul cel mi lăuntric al personalității sale. Nimeni nu poate deveni pe deplin conștient de esența unei alte ființe omenești dacă nu o iubește. “
