top of page

Mierea-ingredientul meu preferat în materie de beauty


Mierea-ingredientul meu preferat în materie de beauty
După cum ați văzut și în titlu astăzi vreau să vă vorbesc despre unul dintre produsele mele naturale preferate.
Este vorba despre mierea de albine.
Da, pe cât de dulce este, pe atât de multe întrebuințări și beneficii are, atât în alimentație cât și atunci când merge vorba despre frumusețe.
Mierea este un produs indispensabil în casa mea, o folosesc des și în aproape orice, dar astăzi o să vorbim doar despre înfrumusețare.
Mierea de albine este absolut necesară pentru întreținerea pielii.
Este bogată în vitamina A,B,C,D,K, în magneziu, calciu, potasiu, fosfor.
Cel mai des eu prefer să o folosesc în stare naturală, fără să o amestec cu alt ingredient. Mi-o încadrez în rutina de îngrijire dimineața sau seara după demachiere, pentru o curățare mai sigură a tenului.
Are rol antiseptic și antioxidant. Curăță porii, elimină impuritățile, lasă pielea proaspătă și curată și o revitalizează. Acizii organici din miere au capacitatea de exfoliere blândă și de a hidrata pielea.
Desigur că o mai adaug ca ingredient și în alte măști naturale de față, cum ar fi masca din articolul de aici,
dar din punctul meu de vedere mierea simplă este una dintre cele mai eficiente măști pentru față.
Mi-o aplic atât în sezonul cald cât și în cel rece, dar o prefer mai ales acum, când temperaturile au scăzut și fața mea are nevoie de un plus de hidratare pentru a preveni deshidratarea.
După ce îmi spăl fața dimineața cu produsul de curățare și apă călduță, după ce-mi aplic tonerul, aplic și un strat subțire de miere pe ten, o las să acționeze timp de 20-30 de minute, în timp ce-mi prepar micul dejun.
Apoi îmi clătesc fața cu apă rece ca să se închidă porii și în final îmi aplic crema.
Îmi place foarte mult senzația de piele catifelată și hidratată de după acționarea mierii.
Acest tratament cu miere trebuie repetat zilnic sau o dată la două zile,
pentru ca efectele să apară și mai ales să se mențină.
Mai folosesc mierea la prepararea exfoliantului de față și la prepararea exfoliantului de corp, la fel pentru a-mi curăța și hidrata pielea.

Tu cum folosești acest ingredient minune?

Categories

POSTĂRI RECENTE

Înscrie-te acum pentru a primi ultimele noutăți

bottom of page