Știi? Acel sentiment minunat când te întorci acasă după o zi de muncă sau de facultate? Da, e foarte plăcut, mai ales într-un decembrie friguros, când tot ce vrei e să te întinzi în pat, să te relaxezi, să te liniștești și să închei frumos ziua.
Fiecare își dorește o seară perfectă în felul său și a mea e cam așa. Nu am nevoie de multe lucruri pentru a-mi face seara minunată, dar aceste puține lucruri mă fac fericită.
Șosete, ceai, filme, cărți și gustoșenii.
Primul meu ingredient pentru o seară perfectă? Desigur că o pereche de ciorapi groși, cu imprimeu drăguț de iarnă.
Ador șosetele, mai ales cele cu diferite imprimeuri.
Și fiindcă picioarele mereu îmi sunt reci, o pereche călduroasă e tot timpul bine-venită.
Și fiindcă tot vorbim de căldură, ce te poate încălzi mai bine decât o ceașcă de ceai, cu arome de fructe de pădure și portocală? Pentru mine funcționează și mă ține departe de răceală.
În acest sezon, prefer să beau ceai, mult ceai.
Nu există seară în care să nu-mi încălzesc mâinile pe o ceașcă de ceai. E minunat!
Da, și atunci când vorbim de ceai, trebuie să fie însoțit și de ceva dulcic, desigur.
Decembrie, îl asociez cu panettone, turtă dulce și mandarine.
Pentru că aceste miresme mă fac să simt întradevăr atmosfera sărbătorilor de iarnă.
Ei bine, fiindcă m-am echipat cu tot ce trebuie, pentru a mă simți complet relaxată, privesc un film sau citesc o carte. Chiar dacă îmi plac și cărțile de dezvoltare personală, de obicei mă relaxez mai bine citind un roman interesant, mă detașează cu totul de această lume.
Mai sunt zile când chiar nu am chef de citit și prefer să privesc un film.
Pe lângă seriale și alte filme îmi place la nebunie să privesc filme de Crăciun mai toată luna decembrie, pentru că îmi dau starea aceea minunată de sărbătoare, în care mă simt atât de entuziasmată. Și fiindcă deja am privit câteva care mi-au plăcut enorm , vreau să vi le recomand și vouă.
The Holiday Calendar ( Calendarul de Crăciun)
Un film foarte drăguț despre o fotografă talentată și plafonată la locul de muncă care moștenește un calendar ce poate prezice viitorul, arătându-i astfel și calea către iubire.
Christmas Inheritance (Moștenire de Crăciun) Pentru a moșteni compania tatălui ei, mondena Ellen trebuie mai întâi să-și viziteze orășelul natal, unde învață ce înseamnă să lucrezi din greu, să-i ajuți pe alții și să iubești cu adevărat.
A Christmas Prince (Un prinț de Crăciun) și A Christmas Prince the royal wedding (Un prinț de Crăciun - Nunta Regală)
Este un film superb, iținial eu îl văzusem pe al doilea, nunta regală și nu știam că mai este un film, cum Amber și Richard se cunosc. Sunt ambele foarte interesante, și este deosebit fiindcă că este filmat în Castelul Peleș din România.
Christmas Wedding Planner (O nuntă de Crăciun)
Lumea unei organizatoare de nunți este dată peste cap când un chipeș detectiv particular este angajat să compromită cel mai mare proiect al ei.
Dacă ar fi după mine toată iarna aș sta în casă, pe netflix și aș privi seriale, da...Netflix este molipsitor! :)) Dar aveți grijă, cu limită că altfel vă molipsiți și de lene ha ha! :))